Ideea că perfecțiunea ar fi aprobată și apreciată de cei din jur este tot mai răspândită în rândurile tinerilor. Conform unui studiu citat de Press Association, numărul acestora a crescut cu o treime în ultimii 30 de ani.
Totodată, nu este un lucru atât de surprinzător având în vedere modul în care tinerii sunt pregătiți să lucreze încă din clasele primare, unde li se promovează spiritul de competiție, fiind judecați pentru notele primite, adesea comparate de părinți sau de profesori cu ale celorlalți.
De asemenea, tinerii sunt cu 33% mai înclinaţi să creadă că mediul în care trăiesc este excesiv de exigent şi că celelalte persoane îi judecă aspru, potrivit cercetării care a analizat date prelevate între anii 1989 şi 2017 de la 40.000 de studenţi britanici, canadieni şi americani.
Studiul este realizat de o echipă de specialişti de la Universitatea din Bath şi de la Universitatea York St John. Aceștia au descoperit o creştere cu 10% a tendinţei tinerilor de a oferi o importanţă iraţională perfecţiunii, de a avea aşteptări nerealiste cu privire la propria persoană şi de a manifesta o atitudine profund autocritică în comparaţie cu generaţiile anterioare.
Autorii cercetării sugerează că aceste concluzii reflectă impactul a ”trei decenii de neoliberalism” care îi forţează pe tineri să concureze unul împotriva altuia în cadrul unor parametri din ce în ce mai exigenţi din punct de vedere social şi economic”.